a borítólapra  Súgó epa Copyright 
Kellék 32. szám (2007.)

Tartalom

Descartes

  • Szalai Judit :

    The Psychophysical Sphere in Descartes' Thought

    This paper aims at an exploration of Descartes' views on the relationship between mental and physical states in the case of the passions and wilful bodily motion. It distinguishes between three main approaches to the mind–body issue by Descartes: an ontological, an epistemological, and an operational approach. It is argued that the third of these is the most informative, and that a closer look at it reveals the sui generis character of the psychophysical sphere in Descartes. This is confirmed by Cartesian psychosomatic medicine, which is also presented, however briefly, in the paper.


    Domeniul psihofizic în gândirea lui Descartes

    Această lucrare are ca scop explorarea concepției lui Descartes asupra relației dintre structurile mentale și fizice în cazul pasiunilor și a mișcării fizice voluntare. Se disting trei moduri principale de abordare a problemei minte– corp la Descartes: ontologică, epistemologică și operațională. Se argumentează că a treia este cea mai informativă și că o cunoaștere mai aprofundată a acesteia dezvăluie caracterul sui generis al domeniului psihofizic la Descartes. Acesta este confirmat de medicina carteziană psihosomatică prezentată pe scurt în lucrare.

  • Hartl Péter :
    Ego cogito, ergo sum17 [134.12 kB - PDF]

    Ego cogito, ergo sum

    Interpretations of Descartes' famous dictum have a long history; however, some essential problems are still unsolved. It is difficult to find a both historically and philosophically correct interpretation. In this article I am going to examine Hintikka's performative interpretation. I argue that Hintikka's explanation is misleading and his account of the phenomenon of self-verification is inconsistent. In the second part I argue that the "historical" Descartes' goal was not to analyse linguistic and logical problems about so-called self-defeating statements, rather to put forward his theory of consciousness. In my opinion every coherent and genuine interpretation of the cogito must consider the role of the argument in the context of Descartes' whole system and be aware that the Meditations is not just a bundle of successive independent thoughts but a comprehensive whole in which every item is closely related to each other.


    Ego cogito, ergo sum

    Interpretarea faimosului dicton aparținând lui Descartes are o lungă istorie. Cu toate acestea, rămân nerezolvate o serie de probleme esențiale. Este dificil de găsit o explicație corectă atât din punct de vedere istoric cât și filosofic. În articolul de față vom examina interpretarea performativă a lui Hintikka și vom demonstra că este greșită, iar descrierea fenomenului autoverificării inconsistentă. În partea a doua, argumentăm că scopul lui Descartes în realitate nu a fost să analizeze probleme lingvistice și logice ridicate de așa-zisele „propoziții autodistrugătoare" ci să-și promoveze teoria conștiinței. În opinia noastră, fiecare tălmăcire coerentă și originală a cogitoului trebuie să ia în considerare rolul argumentației în contextul întregului sistem al lui Descartes și să realizeze că Meditațiile nu reprezintă doar o multitudine de gânduri disparate ci un întreg coerent în care totul se corelează.

Kartezianizmus

  • Tad M. Schmaltz :

    Cartesian Freedom in Historical Perspective

    This paper's aim is to offer a historical analysis of the issue of human free will within the framework of the 17th-century debates on Cartesianism in the Netherlands and France associated with theological problems. The paper focuses on the Leiden Condemnation (1676) and on the Paris Formulary (1691). The former document associated Descartes' opinions on free will with Arminianism; the later one linked Cartesianism with a "heretical, Calvinist" Jansenism. The last part of the paper is about a secularised counterpart of these (mis)interpretations in the 18th-century French history of ideas.


    Libertatea carteziană din perspectivă istorică

    Intenția acestei lucrări este de a oferi o analiză istorică a dezbaterii asupra liberului-arbitru în contextul polemicilor referitoare la cartezianism în Olanda și Franța secolului al 17-lea, amândouă asociate cu probleme teologice. Lucrarea se concentrează pe Condamnarea de la Leiden (1676) și pe Formula de la Paris (1691). Primul document a asociat opiniile lui Descartes asupra liberului-arbitru cu arminianismul; al doilea a legat cartezianismul cu jansenismul „eretic, calvinist". Studiul se oprește și asupra unei variante laicizate a acestor interpretări (greșite) din istoria ideilor din Franța sfârșitului secolului al 18-lea.

  • Theo Verbeek :

    So many Cartesians... Diversity and Identity of Dutch Cartesianism

    The paper analyzes early Dutch Cartesianism during Descartes' lifetime and in the following generation. The main part of the article is written from a historical point of view; it focuses on Descartes' personal publication strategy, the structure of Descartes' philosophy in the time of its evolution, the institutional environment offered by the (different) 17th-century Dutch universities, and the history of early crises of Dutch Cartesianism. The closing pages of the paper – as a conclusion of the historical analyses – offer some considerations on the new idea of philosophy and science – especially physics – after the Cartesian turn of European thought.


    Atât de mulți cartezieni... Diversitate și identitate în cartezianismul olandez

    Lucrarea analizează cartezianismul timpuriu olandez din timpul vieții lui Descartes și al generației următoare. Cea mai mare parte a articolului este scrisă din perspectivă istorică; se concentrează asupra strategiei personale de publicare a lui Descartes, a structurii filosofiei sale în evoluție, a mediului înconjurător instituțional întruchipat de diferitele universități olandeze din secolul al 18-lea și a istoriei crizei timpurii în cartezianismul olandez. Ca o concluzie a analizelor istorice, paginile de încheiere oferă considerații asupra ideii novatoare a filosofiei și științei, în special a fizicii, după transfigurarea carteziană a gândirii europene.

  • Kvasz László :
    Newton (anti)kartezianizmusa83 [129.80 kB - PDF]

    On Newton's (Anti-)Cartesianism

    The paper analyzes several traces of Cartesian influence on the scientific work of Isaac Newton. It argues that some of the fundamental principles of Newtonian physics were of Cartesian origin. Newton owes to Descartes the idea that the laws of nature must be universal, that they must describe interactions among bodies, and that these bodies must have some ontological status. These ideas are Cartesian, and thus they represent Cartesian influence on Newton's thought. The paper further argues that some problems solved by Newtonian physics were rooted in the Cartesian system. A fundamental shortcoming of Descartes' physics was that its description of motion was causally open: a physical process could be caused by a non-physical event. Newton closed this gap when he introduced a causally closed description of interaction. By doing so he was addressing a problem of the Cartesian system.


    Despre (anti)cartezianismul lui Newton

    Lucrarea analizează mai multe indicii ale influenței carteziene în munca științifică a lui Isaac Newton. Argumentează că unele dintre principiile fundamentale ale fizicii newtoniene au fost de origine carteziană: Newton îi datorează lui Descartes ideea că legile naturii trebuie să fie universale, trebuie să descrie interacțiuni între corpuri și că aceste corpuri trebuie să aibă un oarecare statut ontologic. Ideile sunt carteziene și reprezintă influența carteziană asupra gândirii lui Newton. În continuare lucrarea demonstrează că unele dintre problemele rezolvate de fizica newtoniană au avut rădăcinile în sistemul cartezian. Principalul neajuns al fizicii lui Descartes a fost că descrierea pe care a făcut-o mișcării a fost cauzal deschisă: un proces fizic poate fi cauzat de un eveniment non-fizic. Newton a umplut această lacună întroducând o descriere cauzală închisă a interacțiunii. Astfel el s-a adresat unei probleme a sistemului cartezian.

Cartesius noster

  • Mester Béla :

    Hungarian Cartesianism in the Mirror of our Historiographical Traditions

    The aim of this article is to offer an overview of Cartesianism in Hungary in the mirror of our historiographical traditions, such as that of philology, history of philosophy, history of science, history of education, and ecclesiastical history. These traditions present different narratives of the same topic, Cartesianism in Hungary. This meta-historiographical analysis presupposes basic knowledge of the factual history of Hungarian Cartesianism. I discuss the ecclesiastical, cultural, and institutional background, then the relevant factual history, focusing on European cultural connections, and the characteristics of Hungarian debates on Cartesianism during the Cartesian century of Hungarian thought.


    Cartezianismul maghiar în oglinda tradițiilor noastre istoriografice

    Obiectivul articolului îl constituie conturarea viziunii generale a cartezianismului în Ungaria, reflectat în tradițiile istoriografice precum cele ale filologiei, ale istoriei filosofiei, științei, educației și ale istoriei ecleziastice; acestea constituie diferite variații pe aceeași temă – cartezianismul în Ungaria. Pentru înfățișarea acestei analize metaistoriografice, este nevoie de conturarea istoriei reale a cartezianismului maghiar. Vom aborda fundalul ecleziastic, cultural și instituțional, apoi istoria factuală, din perspectiva legăturilor culturale europene, și, de asemenea, caracteristicile dezbaterilor maghiare asupra cartezianismului în timpul secolului cartezian al gândirii maghiare.

  • Szentpéteri Márton :

    Philosophy of Nature in Transylvania at the Beginning of Apáczai's Career

    This article is an abstract from a longer study, which compares the models of the theory of cognition established by Herborn encyclopaedists and by János Apáczai Csere. In this study, I claim that the major difference between the considerations of the Herborners and those of Apáczai Csere lies in the separation of the realms of faith and reason. Whereas Alsted – and in his footsteps, Bisterfeld, Comenius and András Porcsalmi – based their theories of cognition on the three interrelated foundations of experience, right reason and the Holy Writ in a typically Trinitarian fashion, Apáczai Csere gradually adopted the Cartesian use of the exegetical principle of "accommodatio", which separates knowledge deriving from the book of nature and the Bible. It is highly possible that one of the major sources that catalysed Apáczai Csere's interest in this respect was devoted to Copernicanism. G. J. Rheticus' Epistola de Terrae Motu et Scriptura Sacra was anonymously published in Utrecht in 1651, during Apáczai's stay there, by Johann van Waesberge, the same printer who published Apáczai's major contribution, the Magyar Encyclopaedia (Utrecht, 1655) as well. Apáczai's Cartesianism should not be overestimated, however. In his late Philosophia naturalis for instance, when describing the human mind in terms borrowed from H. Regius' Fundamenta Physices, in the case of "judicium" Apáczai – unlike Regius and in accordance with William Ames' De conscientia – applies the theory of the law of nature preserved by "syntheresis" and served by conscience, notions so much familiar from Alsted's theory of cognition, which heavily depended on moral principles of Protestant scholasticism.


    Filosofia naturii în Transilvania la începutul carierei lui János Apáczai Csere

    Articolul este un rezumat al unui studiu mai amplu care compară două modele ale teoriei cunoașterii, și anume cel al enciclopediștilor din Herborn și cel elaborat de János Apáczai Csere. În acest studiu susținem că diferența majoră dintre argumentele herborneenilor și cele ale lui Apáczai Csere constă în separarea domeniului rațiunii de cel al credinței. În timp ce Alsted – urmat de Bisterfeld, Comenius și András Porcsalmi – și-a bazat teoria cunoșterii pe cele trei fundamente corelate ale experienței, gândirii corecte și Sfintei Scripturi după moda tipic trinitariană, Apáczai a adoptat treptat întrebuințarea carteziană a principiului exegetic al „acomodării" care separă cunoștințele dobândite din cartea naturii de cele dobândite din Biblie. În orice caz, este foarte posibil ca una dintre sursele importante care au îndreptat interesul lui Apáczai Csere în această direcție să fi fost dedicată copernicanismului. Epistola de Terrae Motu et Scriptura Sacra de G. J. Rheticus a fost publicată anonim la Utrecht în 1651 de către Johann van Waesberge, același tipograf care a publicat și principala contribuție a lui Apáczai, Magyar Encyclopaedia (Utrecht, 1655). Cu toate acestea, cartezianismul lui Apáczai nu trebuie supraestimat. De exemplu, în Philosophia naturalis, când descrie rațiunea umană în termeni împrumutați din Fundamenta Physices de H. Regius, în cazul „judicium"-ului Apáczai (spre deosebire de Regius și în concordanță cu De conscientia lui William Ames) aplică teoria referitoare la legea naturii care este păstrată de „syntheresis" și servită de conștiință – noțiuni foarte familiare din teoria cunoașterii a lui Alsted, care s-a bazat într-o mare măsură pe principiile morale ale scolasticismului protestant.

  • Laczházi Gyula :

    The reception of the Cartesian Theory of the Passions in Hungary

    In the second half of the 17th century an increased interest in the theory of the passions can be observed in Hungary as well as in other countries. This article inquires into the traces of the reception of Descartes' The Passions of the Soul in early modern Hungary and documents that the text was well-known among Hungarian Cartesian philosophers. These traces can be found in the textbook tradition in the work of János Apáczai Csere and János Pósaházi as part of the philosophy of nature, taught in Protestant schools from the 1650s on. The theory of the passions lies at the heart of the main work of Miklós Apáti, Vita triumphans (Amsterdam, 1686), which can be read as an interpretation of the Cartesian theory of the passions. Inspired by Antoine Le Grand's Institutio Apáti aimed at writing a book about ethics and politics based on the Cartesian theory of the passions of the soul. In addition to Descartes Apáti was deeply influenced by Poiret's Cogitationes rationales. Although Vita triumphans can be regarded as a compilation from different sources, it is in many respects original because of the selection of his sources and the way he structured the arguments borrowed from other authors.


    Recepționarea teoriei carteziene a pasiunilor în Ungaria

    În a doua jumătate a secolului al 17-lea, se poate observa în Ungaria și în alte țări un interes crescut pentru teoria pasiunilor. Acest studiu cercetează indici referitori la recepționarea Pasiunilor sufletului a lui Descartes în Ungaria modernității timpurii precum și documente care atestă că textul a fost bine cunoscut printre filosofii cartezieni maghiari. Aceste dovezi pot fi descoperite în tradiția culegerilor de texte din opera lui János Apáczai Csere și a lui János Pósaházi ca parte a filosofiei naturii, predată în școlile protestante începând din anii 1650. Teoria pasiunilor constituie motivul central al principalei lucrări a lui Miklós Apáti, Vita triumphans (Amsterdam, 1686), care poate fi citită ca o interpretare a teoriei carteziene a pasiunilor sufletului. Inspirat de Institutio a lui Antoine Le Grand, Apáti și-a propus să scrie o carte despre etică și politică care s-ar baza pe teoria carteziană a pasiunilor sufletului. Alături de Descartes, Apáti a fost profund influențat de Cogitationes rationales de Poiret. Deși Vita triumphans poate fi privită ca o compilație din surse diferite, este originală în multe privințe datorită selecției surselor și a modului în care Apáti își structurează argumentele împrumutate de la alți autori.

  • Rácz Norbert Zsolt :

    Cartesian Elements in 17th-Century Transylvanian Unitarian Sermons

    This paper offers an analysis of Transylvanian Unitarian sermons from the point of view of different forms of rationalism. Although Descartes' doctrine was known, Cartesianism was not a focal point of debates in Unitarian circles in 17th-century Transylvania (in contrast with the neighbouring Calvinist Colleges, and in the universities of Netherlands). This paper argues that a cause of this lack of debates was a solid and very early presence of another, Paduan form of rationalism in Unitarian thought. This argument is supplemented by a comparison with parallel events in Polish Socinianism.


    Elemente carteziene în predicile unitariene transilvănene din secolul al 17-lea

    Lucrarea de față oferă analiza unor predici unitariene transilvănene din perspectiva diferitelor forme de raționalism. Deși doctrina lui Descartes era cunoscută, cartezianismul nu era un punct de dezbatere crucial în cercurile unitariene din Transilvania secolului al 17-lea, așa cum era în colegiile calviniste din vecinătate sau în universitățile din Olanda. Conform argumentării studiului de față, o cauză a acestei lipse de dezbateri ardente era existența unei foarte timpurii, dar solide forme de raționalism paduan în gândirea unitariană. Lucrarea se sfârșește cu o comparație a evenimentelor asemănătoare printre socinienii polonezi și o prezentare a problemelor ridicate de coliziuniea argumentelor gândirii umane cu Scriptura.

Leibniz

  • Boros Gábor :
    Leibniz a szeretetről143 [139.23 kB - PDF]

    Leibniz on Love

    If we start reading Leibniz's works on natural law and practical philosophy, we will find the frequency with which he speaks about love or charity startling. In my paper I shall try to integrate Leibniz's remarks on love into a theory of passions. I shall begin with an investigation of how Leibniz understood passion, passivity, and action, activity in general. Then I will proceed to exploring the metaphysical sense of love, and finally I will turn to love's role in his natural law theory.


    Leibniz despre iubire

    Lecturând scrierile lui Leibniz despre dreptul natural sau despre filosofia practică, ne va surprinde frecvența cu care vorbește despre iubire sau bunăvoință. În lucrarea noastră încercăm să legăm aceste fire integrând remarcile despre iubire ale lui Leibniz într-o teorie a pasiunilor. Vom începe cu cercetarea felului în care Leibniz a înțeles pasiunea, pasivitatea și acțiunea, activitatea în general. Vom continua cu explorarea sensului metafizic al iubirii și vom încheia cu rolul iubirii în teoria leibniziană a dreptului natural.

  • Gottfried Wilhelm Leibniz :

    De causa Dei

    Leibniz's De causa Dei and his Essais de théodicée were published in the same year, 1710, by the same editing house in Amsterdam that had published his treatises on theodicy in French earlier. The aim of this short Latin treatise – it was a part of the Appendix of his Theodicy since its second edition in 1712 – was to offer a methodologically ordered summary of the argumentation of his earlier popular writings for scholars, theologians and philosophers. His De causa Dei offers a clear insight into the argumentation of Leibnizian theodicy, against the arguments of the famous Huguenot philosopher, Pierre Bayle (1647–1706) for the reality of evil. Our Hungarian translation is based on C. I. Gerhardt's edition: Die philosophischen Schriften von Gottfried Wilhelm Leibniz. Weidmannsche Buchhandlung, Berlin, 1875–1890, 7 vols., repr. Georg Olms, Hildesheim, 1965, VI. vol. 439–460; with a comparison of J. Brunschwig's French edition: Essais de théodicée sur la bonté de Dieu, la liberté de l'homme et l'origine du mal. Garnier– Flammarion, Paris, 1969; and P. Schrecker's Latin–French edition: Opuscules philosophiques choisis. J. Vrin, Paris, 2001. The notes of the last two editions were useful both for our translation and the notes.


    De causa Dei

    De causa Dei și Eseurile de teodicee ale lui Leibniz au fost publicate în același an (1710) la aceeași editură din Amsterdam care publicase mai devreme, în limba franceză, tratatele despre teodicee. Scopul acestui scurt tratat în limba latină – parte a Appendix-ului Teodiceei începând cu a doua ediție din 1712 – a fost să ofere un cuprins clasificat metodologic al argumentației scrierilor anterioare pentru cărturari, teologi și filosofi. De causa Dei oferă o viziune clară asupra argumentației teodiceei lui Leibniz, formulată contra argumentelor renumitului filosof hughenot, Pierre Bayle (1647–1706) în privința realității răului. Traducerea în limba maghiară se bazează pe ediția lui C. I. Gerhardt: Die philosophischen Schriften von Gottfried Wilhelm Leibniz. Weidmannsche Buchhandlung, Berlin, 1875–1890, 7 vol., reed. Georg Olms, 1965, vol. VI, 439–460; cu o comparație a ediției franceze a lui J. Brunschwig: Essai de théodicée sur la bonté de Dieu, la liberté de l' homme et l' origine du mal. Garnier–Flammarion, Paris, 1969; respectiv ediția în limbile latină și franceză a lui P. Schrecker: Opuscules philosophiques choisis. J. Vrin, Paris, 2001. Notele ultimelor două ne-au folosit atât pentru traducere, cât și pentru explicații.

Letöltés egy fájlban [0,8 MB - PDF]